Despre Julien Tănase...
Julien Tănase e managerul şi fondatorul ziarului “Faptu’ divers iernuţean“!
Are 41 de ani, e căsătorit, are 3 copii, a publicat 2 romane document (“Agentul Edward, între a fi şi a nu fi”-1999 şi “Jurnalist… made in Romania”- 2009) şi este fondatorul publicaţiei săptămânale „Vocea Mureşului şi Harghitei” (2002 – 2008), a postului de televiziune, online „Servus TV” (2008) şi a revistei „Blog@ru' mureşean”, fondată la începutul acestui an, 2011.
În anul 2009, în timp ce investiga diverse fapte de corupţie în care erau implicate persoane sus-puse, bănuite de crimă organizată, a fost atras într-o cursă şi acuzat pentru un aşa zis, şantaj de presă. Din acest motiv, cum procesul se află încă pe rolul justiţiei mureşene, Julien Tănase are interdicţie de a profesa ca jurnalist şi de a vorbi despre evoluţia procesului său.
În schimb, cu toate că viaţa i-a fost dată peste cap din cauza acuzaţiei care l-a adus în faţa unei instanţe judecătoreşti, lucrurile nu s-au oprit aici.
Din contra…
De exact doi ani de zile, de când Julien Tănase a ajuns să cunoască şi din interior, cum funcţionează şi cât sunt de pline de corupţie şi de putregaiuri umane Instituţiile Statului desemnate să aplice Legea şi Justiţia în judeţul Mureş, jurnalistul n-a încetat să lupte împotriva sistemelor corupte.
Prezumţia de nevinovăţie a jurnalistului Julien Tănase nu e o simplă vorbă aruncată în vânt, căci evenimentele prin care jurnalistul a fost nevoit să treacă în aceşti ultimi ani, demonstrează limpede că arestarea sa, nu a fost deloc întâmplătoare!...
Până când Justiţia îi va reda însă dreptul de a publica sub semnătură articole de presă, jurnalistul şi scriitorul Julien Tănase a revenit în viaţa publică în calitate de manager de presă scrisă. Şi până în prezent, sub patronajul său, a fost editată o revistă lunară destinată blogărilor mureşeni iar acum, vede lumina tiparului şi ziarul de faţă, numit “Faptu' divers iernuţean”!...
Din această postură, Julien Tănase continuă şi va continua să atragă atenţia societăţii civile mureşene şi factorilor decizionali, ori de câte ori subiectul va fi de interes general, conform statutului de manager de presă scrisă pe care il conferă normativele auto-reglementării relaţiilor profesionale dintre patronii din mass-media, editori şi jurnalişti.
.......................................................................
Despre restul membrilor redactiei, informatii cat de curand! - (informatii re-loaded!)