vineri, 9 decembrie 2011

Din partea Redacţiei...

Din păcate, suntem nevoiţi să anunţăm întreruperea apariţiei ziarului „Faptu’ divers iernuţean”, pentru o perioadă nespecificată de timp. Motivul principal al suspendării apariţiei publicaţiei iernuţene, îl constituie retragerea din viaţa publică a managerului Julien Tănase, din cauza problemelor de sănătate.
După cum deja e de notorietate publică, managerul ziarului, Julien Tănase a suferit un infarct, fiind operat de urgenţă pentru implantarea unui prim stent. Spunem prim... pentru că, din câte se cunoaşte actualmente, în luna ianuarie, anul viitor, e posibil ca Julien Tănase să  fie supus unei noi operaţii, pentru implantarea altui stent, care sperăm noi, se  va finaliza tot cu succes.
Prin urmare, până la noi şi îmbucurătoare veşti şi pentru că suntem în prag de sărbători de iarnă, vă dorim un călduros „Crăciun Fericit!” şi „La mulţi ani!”.
În noul an care tocmai stă să vină - 2012 - sperăm să re-apărem, din nou, în viaţa iernuţenilor!
Redacţia    

sâmbătă, 19 noiembrie 2011

Ediţia nr 5 / (1 - 15 noiembrie 2011)

Afacerea „Ansamblul Iernuţeana“


Acest material legat de mizeriile care se petrec în interiorul Ansamblului  folcloric “Iernuţeana”, este în realitate, o destăinuire şocantă a unei tinere  dansatoare a acestui Ansamblu folcloric, destăinuire pe care redacţia ziarului a  primit-o prin e-mail.
Tânăra dansatoarea nu a dorit să apară deocamdată, public, cu numele ei,   real iar noi am promis că îi vom proteja identitatea, atâta vreme cât spusele ei se bazează pe probe certe şi pe mărturiile altor membrii ai Ansamblului de dansuri populare. Cum tânăra fată ne-a demonstrat că relatările ei sunt sincere, deocamdată am fost de acord s-o numim cu pseudonimul “Andreea Popovici” şi  să vedem ce ecou vor avea spusele ei, în rândul cititorilor ziarului nostru.
Redacţia
...............................

Poate că va surprinde titlul email-ului meu, însă am să vă explic de ce  Ansamblul “Iernuţeana” a devenit o afacere!…
Am rămas indignată la vederea bârfei nr.1 din articolul trecut, unde domnul  primar Nicoară a devenit ţapul ispăşitor pentru adevăraţii hoţi! Nu vreau ca email-ul  meu să aibă o tentă de pro-domnul Nicoară, ci vreau doar să cunoască şi cei care nu ştiu încă, adevărata şi reala poveste din spatele celor care muncesc de 10 ani în  acest ansamblu.
Ansamblul “Iernuţeana” a luat fiinţă în 15 noiembrie 2001, de-a lungul timpului  fiind îndrumat de mai mulţi coregrafi! Din 2004, Ansamblul îi are ca şi coregrafi pe  soţii Nicolae şi Valentina Bolog, doi coregrafi foarte buni dar care în timp, s-au băgat  pe sub pielea tuturor, au pus stăpânire pe Ansamblu, pe sala de repetiţii şi în final, şi-au asumat şi toate meritele, mai ales pe cele materiale!
La început, totul a decurs foarte bine, Ansamblul a ajuns pe cele mai înalte culmi, până când cei care erau copii la înfiinţarea Ansamblului şi care acum au devenit maturi, tineri cu vârste de 21 de ani, au realizat că domnii instructori se folosesc de banii câştigaţi de ei!
După cum toată lumea ştie, Ansamblul îşi câştigă banii din prestaţiile sale la nunţi! Ansamblul “Iernuţeana” a participat cu plăcere la nunţiile multor cupluri din Iernut şi nu numai! Entuziasmul de a dansa şi de a încânta publicul, au distras însă  dansatorilor atenţia de la banii pe care îi primeau!...
Ansamblul avea perioade când dansatorii aveau şi câte 10 nunţi pe lună, de unde primeau – parcă în batjocură - între 20 şi 50 de lei, de om, când noi ştiam sigur  că domnul instructor Bolog, cere pe O SINGURĂ  NUNTĂ, între 700 şi 1000 de lei!!
În Ansamblu au existat nenumărate discuţii între dansatori si instructori, discuţii în care dansatorii îşi cereau drepturile, însă li se spunea că banii au fost  cheltuiţi pentru diferite deplasări, lucru ce nu era adevărat deoarece noi ştiam că  toate deplasările erau plătite de Consiliul Local, încă de pe vremea mandatului  domnului primar Cornea!
Şi uite aşa, au apărut certurile în Ansamblu, mai ales când ne-am dat seama că  totul a devenit o afacere de familie!
Bineînţeles, de 3 ani de zile, repet, de 3 ani, în Ansamblu activează şi fiica  domnilor instructor, pe nume Mădălina Bolog! Am accentuat pe perioada de când e şi  ea membră a Ansamblului, deoarece la decernarea premilor pentru membrii care activează de 10 ani în Ansamblu, ea a fost printre primii care a primit diploma şi  felicitările de rigoare!
Încet, încet, în Ansamblu nu se mai învaţă nimic nou şi totul se axează doar pe nunţi, deoarece de acolo vin banii! Foarte multe turnee în care am participat, aveau jumătate din valoarea preţului pe care îl plăteam noi, bani pe care îi dădeam  domnilor instructori, plus că pe lângă asta, în timpul turneului, dânşii inventau tot  felul de chetuieli pe care dansatorii trebuiau să le suporte!
După cum multă lume ştie, majoritatea dansatorilor veterani nu au participat  la ultimul turneu, în Turcia şi asta din cauza "doamnei" instructoare Bolog! Spun “doamnă”  în ghilimele, pentru că educaţia pe care o am, nu îmi permite să folosesc alte cuvinte care ar putea descrie mai bine răutatea, invidia, prostia şi fala acestei femei, din cauza căreia Ansamblul “Iernuţeana” se destramă!
Ca să vă mai aduc un argument pentru titlul pe care l-am dat acestui e-mail,  "Afacerea Ansamblul Iernuteana"… vreau să vă aduc la cunoştiinţă că din cauza  conflictelor pe tema banilor, membrii Ansamblului nu au mai fost chemaţi la repetiţii  de 3 luni de zile şi nu primesc nici un răspuns concret din partea instructorilor!
Iar ceea ce atrage şi mai mult atenţia, este că ceilalţi copilaşi din grupele mici ale Ansamblului, devin următorii pioni în această afacere! În momentul de faţă, ei  învaţă dansurile Ansamblului “Iernuţeana”, dansuri cu care noi prestăm la nunţi! Cred  că puteţi fiecare dintre voi să vă daţi seama, de ce! Cu acelaşi entuziasm o să  danseze şi ei la fiecare nuntă, iar domnii instructori vor face bani pe pielea lor, tot cu  acelaşi entuziasm! Ba mai mult, săptămâna trecută, la un spectacol din Târgu  Mureş,  domnii instructori au folosit coregrafiile Ansamblului “Iernuţeana” în cadrul  Ansamblului “Mugurelul” din Sâncrai, unde tot dânşii sunt coregrafi!
Eu sunt de părere că acesta este un subiect bun de dezbătut în ziarul oraşului Iernut, deoarece fiecare locuitor din Iernut are o oarecare legătură cu acest  Ansamblu! Cred că toată lumea trebuie să ştie ce se află în spatele zâmbetelor de pe  scenă şi mai ales, câţi bani fac, pe pielea celor care îndrăgesc folclorul, aceşti doi  oameni!
Încă un lucru pe care vreau să îl punctez este că fiecare membru plăteşte o  taxă de 40 de lei, pe lună, în total activând 100 de membri DOAR DIN IERNUT, fără Ansamblurile din Sâncrai şi Târgu-Mureş, iar domnii instructori nu plătesc nici un impozit pe venit!!!
Vă stau la dispoziţie şi cu alte informaţii şi cu alte detalii, asta dacă va atrage interesul, puteti chiar şi să publicati email-ul meu, în ziar!
Sper că o să trataţi această problemă, cu interesul cuvenit!
Vă mulţumesc!
Andreea Popovici

În loc de bârfe, niţel adevăr nu strică! Nimănui!

Reporter:
-Iernuţeanii au ajuns să aştepte apariţia pe piaţă,
 a acestui ziar, ca pe ceva... cum să-i
spunem... vital?

Julien T:
-Nu! Nu „vital” e cuvântul cel mai potrivit ci mai curând, ziarul e un  mod uşor, de recreere! Sunt ferm convins că sunt câţiva, printre iernuţeni, care ar da bani grei ca acest ziar să nu mai apară, căci le poate strica interesele actuale sau viitoare, în vreme ce sunt şi foarte mulţi iernuţeni gata să şi cumpere acest ziar, asta în cazul în care  publicaţia ar costa bani, doar ca să se recreeze. Bineânţeles că şi dorinţa de informare... sau să-i spun, de bârfă (?)... e mare pentru iernuţeni, însă acest ziar te şi relaxează, înainte de toate. Asta e părerea mea, pur personală. Ca cititor de ziare, un banc bun, o fotografie haioasă din realitatea României, un articol din culisele vreunei treburi ascunse şi chiar o bârfă bună, pe mine personal, repet, mă binedispun...

Reporter:
-Ce subiect doreşti să abordezi în acest număr? De ce acest titlu de articol?

Julien T:
-Cred că a venit vremea ca iernuţenii să afle şi alte lucruri ce ţin de culisele vieţii pe care o trăiesc, şi să judece şi singuri. Prin urmare, pentru că la urechi mi-au ajuns unele bârfe care m-au făcut să ridic din umeri, nedumerit şi mirat, acum am de gând să spulber aceste şuşoteli de prost gust, pentru ca iernuţenii să fie corect informaţi!
Prin urmare... voi începe cu negocierile dintre mine, patronul ziarului şi PDL-ul din Iernut!
Deci, am fost contactat de către conducerea PDL-ului, de la nivel de judeţ şi mi s-a propus o colaborare cu filiala locală, pe linie de campanie electorală. Mai precis, PDL-ul din Iernut mi-ar fi plătit lunar câteva pagini din ziarul iernuţean, patronat de mine, iar în schimb, în aceste pagini trebuiau să apară materiale legate de liderii, evenimentele şi acţiunile acestui partid politic. Totul este legal şi aşa se face în orice campanie electorală! Un partid politic apelează la ziare, radio şi televiziuni şi plăteşte ca mass-media să-i facă publice diversele manifestări, persoanele sau acţiunile politice. Totul este legal, căci se semnează un contract de colaborare, este corect şi transparent.
Însă, să ne înţelegem!... .. Ziarul acesta nu devenea un ziar de partid, ci doar închiria câteva pagini PDL-ului! Asta însemna că în acest ziar, puteau apare şi alte formaţiuni politice, cum ar fi PNL-ul, sau UDMR-ul, sau PC-ul, etc etc. Aşa se procedează corect şi aşa e corect şi faţă de alegători şi cititori; fiecare partid politic să se laude singur! Noi, patronii de mass-media, le oferim politicienilor, doar platforma cu ajutorul căreia s-o facă! În rest, ziariştii îşi fac meseria...
Reporter:
-Şi ce s-a întâmplat, căci ştiu că lucrurile au luat-o razna, rău de tot!...
Julien T:
-Ei bine... şi eu am rămas uimit de unele rezultate! Rar mi-a fost dat să văd atâta invidie, ură şi chiar nesimţire, la unii, aşa-zişi, lideri politici! Pe scurt, din cauza luptelor interne, dintre unii membrii „de frunce“ ai PDL-ului iernuţean, liderul acestei filiale... adică doctorul Dan Simion, s-a prins cu mâinile de cap şi a preferat ca cel puţin deocamdată, să-şi lase demisia în alb, pe masa celor de la Centru, sătul de neînţelegerile din interiorul PDL-ului iernuţean, şi mai ales, sătul pentru că cei din filiala locală l-au băgat în datorii, până-n gât! Adică, am aflat şi eu, de am rămas cu gura căscată, şi pot spune asta şi public, că de mai bine de un an de zile, PDL-ul din iernut NU mai are un sediu oficial, pentru că nimeni nu mai vrea să achite facturile la chirie şi telefon. Se pare  că numa’ fostul primar Vasile Cornea vorbea la telefon, în interes personal, de câteva zeci de milioane lei, însă de achitat factura, doar doctorul Simion trebuia să achite toate datoriile făcute. În final, PDL-ul a fost scos în stradă iar acum, la nevoie, doctorul Simion îşi foloseşte cabinetul particular, ca să poată sta de vorbă cu filiala locală. Mai mare ruşinea dar...asta e...
Dacă ar fi însă numa' asta, însă mă opresc aici cu PDL-ul, căci acum nu are nici un sens să scot la suprafaţă toate mizeriile pe care le-am descoperit în PDL-ul din Iernut, cu ocazia unor negocieri purtate de câteva săptămâni! Important e altceva şi anume faptul că totodată, în paralel, am fost în negocieri şi cu PSD-ul mureşean şi chiar şi cu PNL-ul condus de Dobre, hoţomanu' deputat şi şef al lu' Nicoară, primarul din Iernut.
Ei bine... ce este esenţial de înţeles dar le-a fost şi văd că încă le este greu să înţeleagă unora dintre politicienii iernuţeni şi mureşeni, este faptul că fiind în campanie electorală, voi semna contracte cu fiecare partid care îmi va accepta condiţiile, însă nici un contract din lume, pe care îl voi încheia cu vreun partid politic, nu mă va putea împiedica să nu vorbesc despre vreo faptă penală sau mârşavă, legată de partidul „X” sau despre liderii lui, dacă aceste aspecte îmi ajung la urechi şi se vor confirma ca fiind reale!
Repet... Văd că unii dintre aşa-zişi politicieni, mai ales din Iernut şi care au senzaţia că dacă plătesc câţiva lei, gata, e firesc ca în ziarul meu să apară doar zâmbind şi minţind cititorii, nu au reuşit să înţeleagă de ce îi întreb şi de unde îşi au averile, dar asta e problema lor! Dacă nu-mi place de mutra cuiva, poate fi el ditamai miliardarul că... la ce o să-i folosească? În ziaru' meu, în mod cert nu va apare decât poate, ca subiect de anchetă!...
Reporter:
-Şi câte partide politice vor apare de-acum în ziar, lăudându-se cu cutare realizare sau cutare manifestare?
Julien T:
-Deocamdată nu am semnat, cu nimeni! Am avut doar diverse discuţii... Încă e timp şi totodată vreau să negociez şi cu tipografia, căci voi avea un număr de pagini mult mai mare, dacă vreau ca ziarul să rămână obiectiv.
Reporter:
-Pentru sfârşit...
Julien T:
-Păi... A, da... Să nu uit! Maşina cu care umblu, un Opel Astra, am  cumpărat-o de la Iulian, fiul lui Vasile Mărginean, fostul liberal dat afară din partid, de către Nicoară şi gaşca sa. Maşina am găsit-o pe Internet, pe site-ul „autovit.ro“, scoasă la vânzare de Iulian, exact în perioada în care publicam primul număr al ziarului. De unde naiba să fi ştiut atunci că Iulian era fiul lui Vasile Mărginean?...
E bine de ştiut că dacă în viitor, în ziar vor apare ştiri legate de Vasile Mărginean şi eventuala sa dorinţă de a candida la primărie sau pentru un loc în Consiliul local, asta nu se va întâmpla pentru faptul că am cumpărat maşina fiului său, ci pentru faptul că între timp, eu şi Vasile am devenit amici buni, căruia îi cunosc întreaga dramă prin care a fost nevoit să treacă. Şi atâta vreme cât nimeni dintre iernuţeni nu s-a plâns de vreo faptă reprobabilă făcută de Vasile, daţi-mi voie să am dreptul să respect şi să sprijin tacit, şi eu, pe cine vreau!
În legătură cu faptul că relaţia mea cu fostul primar Vasile Cornea, pare că relativ s-a cam răcit, explicaţia mea e simplă...  Prietenii, amicii şi oamenii adevăraţi, se mai şi ceartă, căci de asta nu gândesc toţi la fel! Însă, să nu amestecăm supărările ocazionale, cu respectul. Pe Vasile Cornea îl voi respecta toată viaţa mea...  Dar... ăsta e alt subiect!
Vroiam însă să se ştie că eu nu mă ascund niciodată după  degete. Şi voi încheia adaugând doar că dacă în viitor, vor exista unele sincope în apariţia ziarului, asta se vor întîmpla doar datorită faptului că doctorii nu vor să mă mai lase să depun atâta efort psihic, menţinând acest ziar pe piaţă, cel puţin până în luna ianuarie când sunt programat pentru o altă operaţie pe inimă, de stent. Cred că e uşor de imaginat ce scandal îmi face acum, săptămânal, cardioloaga mea. Să sperăm însă că totul va fi bine...  
                               a consemnat Magda M.M. 

Gura străzii!


Bârfa nr 1)...
Cu toate regretele noastre, se pare însă că meteahna popii Buda, cel cu inima zburdalnică şi care iubeşte în secret tot ceea ce poartă fustă, sâni şi zâmbeşte languros, e cât se poate de adevărată, căci am primit un e-mail pe adresa redacţiei, în care stau scrise următoarele; „... nu sunt chiar vorbele părintelui FEHER ci e şi un mic adevăr, întrebaţi-l pe părintele BUDA cum era când mergea cu copii în parcul din spatele sălii de sport şi venea şi LORENA! Eeeeeeeeeeeeeeee!”
No… amu ce să mai spunem şi noi? Ceva adevăr o fi şi în e-mailul acesta, că prea e spus cu lux de amănunte, nu-i aşe?
.................
Bârfa nr 2)…
Se bârfeşte prin Iernut, mai ales în mediile politice, că singura femeie care “i-a  tras-o” primarului Nicoară, şi nu doar o singură dată ci chiar de 2 ori, în viaţa asta (!!)… este viceprimăriţa Simona Turcu!
Se pare că actuala viceprimăriţă, după alegerile din 2004, când Nicoară se baza pe sprijinul ei şi mai ales, pe votul ei, ca să poată fi numit viceprimar… ei bine, Simona Turcu l-a lăsat cu degetu' în gură şi s-a dat de partea lui Cornea! Nu doar că s-a dat de partea lui Vasile Cornea dar acesta a şi numit-o viceprimăriţă, (în locul lui Nicoară!) după ce, în biroul său a intrat interlopul Borşan, şefu' de la aceea dată, al partidului PNG-Mureş şi şeful Simonei Turcu. Ulterior, Borşan s-a lăudat prin diverse restaurante din Tg Mureş, că a împărţit între Cornea şi câţiva consilieri din Iernut, peste juma' de milliard de lei, din banii lu' Becali, şi gata. A şi “aranjat-o” pe Simona Turcu!...
A doua oară când Simona Turcu i-a tras-o lu' Nicoară, a fost în 2008 şi tot în vremea alegerilor! De astă dată, doamna Turcu l-a lăsat cu degetu' în gură pe Cornea, care a făcut greşeala s-o bârfească aiurea, în vremea campaniei electorale, aşa încât Simona Turcu s-a înfipt în faţa lu' Nicoară, ajuns actualul primar al Iernutului, şi ca să îl sprijine să deţină controlul absolut asupra consiliului local şi al oraşului, doamna Turcu i-a cerut acestuia, în avans, salariul pe 4 ani, în valută forte! Mai precis… calculaţi vreo 30 de milioane lei, pe lună, ori 4 ani şi ajungeţi la suma care s-a aflat în diplomatul lui Dobre Ciprian, preşedintele PNL-ului şi şefu' lu' Nicoară, în ziua semnării pactului de colaborare, dintre Nicoară şi Simona Turcu. Astfel, doamna Turcu a reajuns tot în fotoliul de viceprimar!...Să mai spună careva că Simona Turcu nu ştie să negocieze!
Problema e însă alta… şi aşteptăm ca iernuţenii să ne confirme sau infirme dacă e reală bârfa care a ajuns de curând la noi şi care spune că Simona Turcu ar fi tras o mare ţeapă RDS-ului, căci a luat bani de la oameni pentru plata abonamentelor de cablu-TV, bani care n-au mai ajuns niciodată la RDS. Vrem să ştim dacă bârfa e reală sau ba, căci ne-a parvenit dinspre biroul şi anturajul primarului Nicoară şi vrem să ne convingem dacă acesta urmăreşte  să se razbune sau s-o şantajeze pe viceprimăriţă!
...........................
Bârfa nr 3)…
Se mai bârfeşte  prin Iernut şi că viceprimăriţa Simona Turcu, se pare că a făcut totuşi, o nouă înţelegere cu primarul Nicoară! Astfel, am auzit că  la viitoarele alegeri de primar, de anul viitor, dacă Nicoară mai vrea să candideze încă odată şi dacă mai are nevoie de  sprijinul PNG-ului condus de Simona Turcu, atunci primarul NU TREBUIE SĂ PUNĂ ÎN POSESIE NICI UN PROPRIETAR DE PĂDURE, DIN DEAG! Motivul?... 
Nicoară, dacă va ajunge iar primar, trebuie să facă în aşa fel încât, vreme de alţi viitori 4 ani, SĂ NU PUNĂ ÎN POSESIE CU PĂDURE, pe nici un proprietar de pădure din zona DEAG, pentru ca acea pădure să ajungă în final, pe mâna apropiaţiilor VICEPRIMĂRIŢEI TURCU! 
Dacă ţinem cont de faptul că toţi proprietarii de pădure din zona DEAG, sunt foarte bătrâni şi vor muri curând, mulţi dintre ei şi fără urmaşi… bârfa nu mai pare  doar o simplă bârfă!
Întrebat de ce nu sunt împroprietăriţi oamenii din DEAG, cu pădurile care sunt a lor, conform legilor, căci e vorba de peste 80 de hectare de pădure, ceea ce reprezintă o adevărată avere, pădurarul Albu Beneamin a ridicat din umeri, arătând spre clădirea primăriei. Mai pe înţelesul tuturor….”de-acolo, se trag sforile!”…
Dacă există iernuţeni care cunosc diverse fapte legate de pădurea din DEAG, sau care ne pot vorbi despre ce anume se petrece prin pădurile iernuţene, să ne contacteze de urgenţă. Lucrurile nu pot rămâne aşa. În alte judeţe, proprietarii de pădure au fost puşi în posesie de câţiva ani buni, iar acum beneficiază de pe urma averii lor. De ce nu se poate şi la Iernut?...                                                                     Redacţia

La Liceul din Iernut, Balul Bobocilor e deja amintire!

Mai bine mai târziu, decât niciodată! Şi mă refer la faptul că şi acest material merită publicat, chiar dacă o facem ceva mai târzior!...
Recent, la cantina Liceului Mecano-Energetic Iernut s-a desfăşurat Balul Bobocilor, candidaţii fiind elevi ai  Liceului care, în urma examenului din vară, de la capacitate, au fost repartizaţi aici.
Pentru că au reuşit să ajungă în clasa a IX-a, cei din clasele mai mari (a XII-a) s-au gândit să le organizeze un bal de primire, şi să nominalizeze perechea care urmau să fie Miss şi Mister Bobocul balului.
La concurs  au fost acceptaţi toţi cei care s-au înscris, adică opt perechi. De-a lungul competeţiei, au trebuit să treacă de probe care au fost hotarâte de către colegii lor, mai mari, prima probă fiind cea de dans. Au urmat şi alte probe, unele mai haioase ca altele dar noi trecem peste aceste detalii şi vă mai spunem doar că o elevă de clasa a XII-a, de la Colegiul “Unirea” din Tg.Mureş, pe nume Ioana Tropotei, cu o voce superbă, îmbrăcată în costum naţional şi  acompaniată la orgă, a cântat câteva melodii din repertoriul muzicii populare româneşti, fata fiind foarte aplaudată de către elevi.
Bineânţeles că a urmat şi defilarea candidaţilor pentru desemnarea perechii Miss şi Mister Bobocii anului.
          În final, juriul format atât din profesori cât şi din elevi, au decis ca Miss şi Mister Bococii balului, să fie eleva  Iulia Popa şi elevul Mărginean Rareş.  Pe locul doi a urmat perechea formată din elevii Velcherean Nicoleta şi Velcherean Cătălin iar pe locul trei, perechea formată din elevii Căpuşan Georgeana şi Munteanu Alexandru.
Bravo organizatorilor pentru eveniment iar bobocilor, spor la învăţătură!
Dorin P.

vineri, 4 noiembrie 2011

Ediţia nr 4 / (16 - 31 octombrie 2011)

Dacă un primar vrea...!

Dacă un primar are senzaţia că, odată ajuns în fruntea urbei, trebuie doar să asfalteze drumuri, să furnizeze apă şi căldură şcolilor, să strângă gunoiul din oraş, să asigure iluminatul şi să ajute poliţia comunitară cu ceva combustibil, pentru ca pe străzi aceasta să poată patrula pentru liniştea cetăţenilor urbei, se înşeală amarnic. Aceste aşa zise atribuţiuni descrise mai sus, nu sunt altceva decât un mic apendice, al unei liste de atribuţii, cu-adevărat covârşitoare.
Dacă un primar vrea să fie cu adevărat liderul unei urbe, atunci trebuie să îşi pună capul la contribuţie, pentru a dezvolta aşezarea. Pentru a asigura locuri de muncă localnicilor. Pentru a asigura confortul pensionarilor. Şi pentru a-şi ţine tineretul acasă…
Cine nu este capabil să înţeleagă aceste aspecte, nu are ce căuta în fruntea unei comunităţi. Când am văzut “cât de multe” au fost obiectivele şi “marile realizări” ale lui Nicoară, primarul iernuţean, pentru un mandat de 4 ani… am fost edificată! Pe deplin. Păcat că Iernutul a mai pierdut 4 ani, de pomană…
Mare păcat!
Magda M.M.

"Marile Realizări“ ale lu’ Nicoară and CO!

Încă un interviu incendiar,
cu Julien Tănase, managerul ziarului

Julien T:
-În această ediţie de ziar, a 4-a dacă nu mă lasă memoria... m-am hotărât să abordez subiectul legat de „realizările”... cu ghilimelele de rigoare... primarului Nicoară şi ale consilierilor liberali, pesedişti sau penegişti care i-au sprijinit mandatul, nu de alta dar am ajuns la concluzia că iernuţenii, ori nu ştiu că această conducere şi-a bătut joc de ei şi din 2008, de la înscăunare, Nicoară n-a făcut altceva deât să fure din banii primăriei, ori ştiu dar nu le-a păsat, ceea ce e cu mult mai grav.

Reporter:
-Nu pot crede că iernuţenilor le este indiferent dacă Nicoară şi susţinătorii săi şi-au bătut joc de ei, ori ba! Doar văd şi ei în ce hal a ajuns comunitatea şi că nu s-a dezvoltat deloc în ultimii 4 ani...

Julien T:
-Sincer, nici eu nu cred că iernuţenilor le este indiferentă starea deplorabilă în care e astăzi Iernutul, de aceea m-am şi hotărât să abordez subiectul legat repet, de „marile realizări” ale lu' Nicoară şi clica sa de pupincurişti, nu de alta dar e timpul ca şi iernuţenii să înţeleagă de ce, după doar 2 luni de zile de când e acest ziar pe piaţă, există o anumită aversiune a mea, faţă de Nicoară şi actualii săi consilieri liberali...
Dar s-o luăm cu începutul... Pe internet, pe adresa Primăriei, au fost postate toate investiţiile anilor 2009 - 2011, ale mandatului lu' Nicoară şi starea în care acestea, se găsesc. (vezi foto 2).
Cum alte investiţii mai importante, nu prea mai există, mă voi referi doar la ele, căci aceste investiţii sunt „realizările” lu' Nicoară, cu care acesta se laudă şi va continua să se laude în campania electorală.
Prin urmare, hai să vedem ce scrie negru pe alb, pe site-ul Primăriei  Iernut:

Pct.1)
Bloc ANL nr. 3
- stadiu FINALIZAT!

-Să fim serioşi. Blocul ANL nr 3, a fost făcut de firma lui Benţa, care avea contract cu statul român şi prin urmare, Nicoară nu are nici un merit că în Iernut s-a mai ridicat încă un bloc de locuinţe. Nu atâta vreme cât proiectul depus la ANL Bucureşti, a fost depus în mandatul lui Vasile  Cornea! Prin urmare, liberalu' Nicoară poate  uita de această, aşa zisă „mare realizare”!

Pct.2)
Reabilitare termică, Bloc 1, 5, 6, 7
 – stadiu FINALIZAT!

-Măi să fie! Aici trebuie să-i dăm lu' Nicoară, ce este  al lui... adică... trebuie să recunoaştem că dacă nu exista firma liberală a lui Akoş Mora, vicepreşedintele PNL pe judeţ, aceste 4 blocuri din Iernut, rămâneau nereabilitate! Mai ales că alte firme nu au fost deloc invitate să participe la vreo licitaţie, căci deh... de ce să câştige firma cea mai bună, la un preţ mic, când Nicoară era dator vândut PNL-ului, pentru că a fost pus în funcţie?! Mă poate contrazice careva?...
Prin urmare, fără nici o licitaţie ci doar la mica negociere, deci, încălcând legea, pe bani mai mulţi decât făcea în realitate, reabilitarea acestor blocuri, Nicoară i-a dat contractul de reabilitare termică, şefului său de partid, Akoş Mora, care... în banii primiţi, a făcut reabilitarea termică a 4 blocuri, când ar fi putut face reabilitarea a cel puţin 8-10 blocuri. Repet; în aceiaşi bani primiţi, dea moca!...

Reporter;
-Dar nu spui care au fost sumele virate din conturile primăriei, pentru aceste investiţii? Oamenii nu trebuie să ştie?...

Julien T:
-O... ba da! Niţică răbdare. Pentru blocul ANL, executat de firma lui Benţa, nu am date financiare, pentru că nu m-a interesat, investiţia fiind  făcută cu bani de la stat. Prin urmare, nu a fost afectat buzunarul iernuţeanului de rând.
În schimb, am încercat să aflu cât a costat reabilitarea termică a celor 4 blocuri şi n-am reuşit să aflu nimic, căci suma e „secretizată”! Nu apare nici măcar în evidenţele contabile făcute publice, pe site-ul Primăriei, ci sunt închise undeva, într-un dosar din arhiva primarului Nicoară. În buget, scrie doar atât, citez;...„în limita fondului de cofinanţare, de 30% din buget!”. Adică, strict secret, chiar dacă 30% înseamnă destul!
Bineânţeles că în final, tot voi afla care a fost suma investită de către Primărie, doar că trebuie să am ceva mai multă răbdare.
În schimb, la sumele investite deja în celelalte proiecte, am ajuns relativ uşor şi sincer să fiu, m-am apucat cu mâinile de cap, căci în  realitate şi la o simplă verificare, acestea s-au dus pe apa sâmbetei.
Dar să continui...

Pct.3)
Lucrări Grădiniţă Iernut -
 stadiu, ÎN CURS DE FINALIZARE!

Cum D-zeu, aceste lucrări să fie în curs de finalizare, când clădirea e neterminată, netencuită şi nu e deloc folosibilă?...
Ştiţi câţi bani S-AU BĂGAT DEJA, DOAR în această grădiniţă şi doar în mandatul lu' Nicoară?
Ce vă spune suma de 1.200.000 lei? Repet... Un milion două sute de milioane, LEI NOI? Sau, vreţi să vorbesc în banii vechi, adică în miliarde lei?
Mă credeţi când vă spun că am fost acolo şi am văzut DOAR CÂTEVA TERMOPANE puse la geamurile netencuite ale aceastei viitoare grădiniţe sau ce naiba o fi în viitor, căci amu nu e altceva decât o vacă de muls, pentru buzunarul lu' Nicoară, primarul  hoţoman şi clica sa? Mă credeţi când vă spun că m-am crucit când am realizat ce „tun” financiar au tras liberalii?!...
Pentru „tunul” financiar tras de hoţomanii acestui proiect, pe Nicoară şi clica sa îi va paşte un mare dosar penal şi dacă Dzeu ne priveşte, inclusiv puşcăria. Vă garantez asta! Dar... să nu anticipez, căci nu am terminat...

Reporter;
-Ei, de unde ştii că Nicoară va ajunge pe mâna legii, atâta vreme cât deputatul Dobre e şefu' său de partid şi doar se cunosc încrengăturile acestuia din lumea justiţiei?

Julien T:
-Stai liniştită că în ţara asta, lucrurile nu vor merge doar după cum îşi doresc corupţii şi mişeii! Să revin totuşi la subiect...

Pct.4)
Reabilitare Şcoală Gen. Sălcud -
stadiu, ÎN CURS DE FINALIZARE!

Ei bine... Alt „tun” financiar, tras de Nicoară şi lichelele hoţomane!
Ştii câţi bani s-au băgat în această reabilitare? Ei bine, peste  550.000, lei noi! Ce s-a făcut, D-ne, cu atâta amar de bani, căci am fost şi eu în Sălcud şi în afară de un acoperiş, vai de el şi care riscă să se ducă la vale, la prima furtună mai serioasă, în rest... Unde sunt banii?

Pct.5)
Reabilitare Internat Grup Şcolar, Iernut -
stadiu, ÎN CURS DE FINALIZARE!

No... aici ai să vezi iar un real „tun” financiar, tras de liberali, doar că de astă dată suma a fost una pe măsura proiectului!
Ştii câţi bani s-au băgat în acest proiect? Ţine-te bine...
Între 1.700.000 lei şi 2.000.000 lei!...
Dacă te duci să întrebi conducerea Grupului Şcolar ce anume s-a făcut în aceşti bani, o să vezi că în afara unor termopane, s-au zugrăvit 2 pereţi şi s-au amenajat 2 băi, şi alea parţial... în rest, nimic! Nada. Niet. Niema. Nain. No. Nem. etc etc.
Absolut nimic! Şi atunci? Unde sunt banii? Cine i-a păpat? Mam' mare, din groapă?...
Ce D-zeu, chiar nu vor iernuţenii să înţeleagă, că amarul de bani  care a dispărut în buzunarele lu' Nicoară şi ale clicii sale, putea rezolva  o mulţime de alte lucrări, destinate dezvoltării oraşului? Chiar nu îi este ruşine nimănui, că în ditamai centrul oraşului, se vând legume şi fructe ale unui producător care îşi aşează marfa pe caldarâm, în condiţii insalubre, în loc să existe o piaţă frumos amenajată şi dezvoltată, pentru producătorii autohtoni? A fost careva în Târgu-Mureş, prin pieţe, să vadă cum arată spaţiile comerciale sau tarabele unde îşi vând producătorii  marfa? Aţi văzut tonomatele în care bagi o fisă şi poţi cumpăra lapte la kilogram? Sau tonomatele cu ouă proaspete?
Ei bine... Iernutul, la cum arată astăzi, nu-şi merită statutul  de oraş, ci poate doar de cel al unei comune limitrofe...

Reporter:
-Nu te mai enerva aşa, că nu-ţi face bine...

Julien T:
-Cum naiba să nu mă apuce iritarea, când ştiu că locul unui  primar precum Nicoară, e după gratii, alături de deţinuţii de drept comun, în schimb, cei cu dosare penale, făcute la comandă, suntem noi, ziariştii care avem cutezanţa să spunem lucrurilor pe nume! Şi vrei să fiu calm şi să vorbesc frumos despre hoţii, corupţii şi pungaşii care ne iau de fraieri şi ne mai şi conduc destinele?! Trăsni-i-ar pe toţi... că mai curând merită să fie împuşcaţi pe stadioane, precum fac chinezii cu hoţii şi corupţii lor! Nu degeaba Nicoară şi restul liberalilor nu au vrut să-şi facă publice veniturile reale!...

Reporter:
-Hai să trecem peste asta şi să mergem mai departe...

Julien T:
-Păi... ultimul punct al „marilor realizări” ale hoţomanului de Nicoară, e alimentarea cu apă, la Sălcud, Cipău şi Sf. Gheorghe, însă banii nu sunt ai primăriei ci fac parte dintr-un fond de dezvoltare guvernamental...
Sincer să fiu, nu ştiu care e stadiul acestor investiţii căci nimeni nu vorbeşte nimic de ele. Probabil că oamenii ştiu mai bine dacă apa a ajuns la Cipău, sau în Sălcud. Un lucru să fie însă bine înţeles; banii sunt veniţi în urma unui proiect trimis şi făcut de către fostul primar, Cornea Vasile. Deci, hoţomanul de Nicoară şi liberalii săi, tot nu au contribuit cu nimic...

Reporter:
-Păi... şi gata? În 4 ani de mandat, astea 6 (şase) sunt toate realizările primarului Nicoară şi ale liberalilor din Consiliul local, Iernut? Doar atât?...

Julien T:
-Pare incredibil dar... atât scrie negru pe alb! E făcut public şi pe site-ul  primăriei! Inclusiv sumele de bani sunt trecute acolo! Bineânţeles că dacă Nicoară ştia că un ziarist îşi va băga vreodată nasu' în aceste acte, nu făcea nimic public, căci n-ar fi fost prima oară când un primar nu vrea să se afle de matrapazlâcurile făcute. În afara acestor „mari realizări”,  dacă vei verifica, o să vezi că în rest... e doar vorbărie!
Amu, pe ultima sută de metri şi în plină campanie electorală, vrea şi Nicoară să facă... atenţie...  4 parcuri, dintr-o dată... când el n-a fost capabil să facă, în 4 ani, măcar un singur parc frumos, curat şi plăcut. Mai mare râsu'! Uită să spună însă că înainte de a amenaja un parc, a dat câteva sute de mii de lei pe câteva scrâncioabe, topogane şi alte jucării, necesare amenajării unui parc şi pe care le-a cumpărat de la o firmă din Moldova, pe linie politică liberală şi pe care acum le ţine ascunse în depozitul primăriei! Probabil că jucăriile or fi fost la vreo ofertă cu reducere, că altfel nu înţeleg de ce a cumpărat topoganul înainte de a amenaja parcul? În fine, sunt deja prea multe lucruri de spus, şi prea strigătoare la cer, despre acest Nicoară şi faptele sale, cu iz penal!

Reporter:
- E totuşi greu de crezut că în 4 ani de mandat, primarul Nicoară şi Consiliul local nu au avut şi alte proiecte majore, de făcut! Mă refer aici la proiecte de dezvoltare a oraşului şi  la proiecte de atragere a fondurilor europene, nu la asfaltatul şi pietruitul de străzi sau făcutul de curăţenie... Repet, e greu de crezut, pentru că totuşi, o administraţie locală care vrea să facă ceva pentru cetăţenii ei, nu se va limita niciodată, doar la câteva proiecte...

Julien T:
-Ba să crezi! Mai mult chiar, toate proiectele care au stadiul de... “în curs de finalizare“, aşa şi vor rămâne, pentru că bani nu mai sunt! Şi crede-mă când afirm că nici măcar ACUM, nu am pomenit de toate afacerile necurate, făcute de către liberalii conduşi de Nicoară!
... Uite şi un alt exemplu de hoţie, curată!...
Tot în actele Primăriei, scrie negru pe alb că pentru REABILITAREA  TROTUARELOR, iniţial s-au alocat vreo 20.000 lei, pentru ca apoi, suma să crească considerabil şi fără alte explicaţii, să ajungă...atenţie... la uriaşa cifră de... 116.000 lei!
No... Cum e posibil aşa ceva? Şi despre care trotuare e vorba, căci în afară de trotuarele dărăpănate, existente, nu prea am văzut nimic care să justifice exorbitantele sume de bani, dispărute subit la acest capitol? Cine sunt vinovaţii de furtul banilor, dacă nu consilierii locali, liberali şi nu numai,  care au avut contracte mascate sau pe faţă, cu Primăria condusă de către Nicoară? Mai există dubii în acest sens? Cred că nu...

Reporter:
-Dacă lucrurile stau atât de rău, cum de nu a intervenit până acum, Curtea de Conturi şi nu a fost deschis nici măcar un singur dosar penal?...

Julien T:
-Crezi că Curtea de Conturi sau vreo altă instituţie ştie ce anume s-a petrecut până acum, la Iernut? Să fim serioşi... Curtea de Conturi vine doar atunci când e sesizată, în rest, nu se prea deplasează, dacă se cunoaşte şi că o oarecare administraţie locală are o oarecare protecţie politică. Vom vedea însă curând, până unde va funcţiona şi această protecţie, căci hoţia tot hoţie se numeşte, indiferent de regimul politic...

Reporter;
-Mai am o ultimă întrebare, pentru acest material; ştiu că la puţin timp după ce Nicoară a ajuns primar, Vasile Mărginean, unul dintre consilierii liberali cu state vechi de plată, în acest partid, a fost dat afară din rândurile consilierilor locali  liberali şi chiar a fost exclus din PNL, fiind acuzat chiar de  către liberali, că îi împiedica pe Nicoară şi pe liberalii săi, să îşi ducă la bun sfârşit proiectele. Despre care proiecte era vorba? Despre cele descrise de tine, în aceste dezvăluiri?...

Julien T:
 - Ha! Ha! Ha! Bună întrebare!...
Uite că am uitat să îl întreb chestia asta pe Vasile  Mărginean, dar cu siguranţă că ai şi tu dreptate...
Eu cred mai curând că lui Nicoară i-a fost frică de Mărginean, care prin calităţile sale, îi ameninţa poziţia de lider. Altfel, nu înţeleg de ce atâta ură contra acestui om, de care Nicoară şi clica sa, s-au folosit în campania electorală, ca apoi să se descotorosească de el, imediat ce Nicoară a şi fost uns primar.
Dacă Nicoară a fost însă capabil, în 4 ani de mandat, să realizeze doar hoţiile descrise de mine mai sus, atunci, părerea mea e că piciorul în fund pe care Mărginean l-a primit de la Nicoară, nu poate fi decât un pas înainte, într-o viitoare carieră politică, pentru un Vasile Mărginean care nu şi-a pătat obrazul pentru un pumn de mărunţiş. Şi câtă vreme mai există oameni cinstiţi în Iernut, va exista şi şansa ca Iernutul să redevină unul din oraşele importante ale acestui  mândru judeţ.
                                          A consemnat Magda M.M.

Gura străzii!

Bârfa nr.1)...
Mai mare ruşinea! Dacă bârfa ce o vom prezenta mai jos e reală 100 %... atunci, Nicoară cel gentleman, e chiar primarul cel mai hoţoman pe care noi l-am întâlnit de-a lungul întregii noastre cariere.
Ei bine… ştim că Iernutul are un Ansamblu folkloric, numit “Iernuţeana”. Un Ansamblu popular care - pentru că politicienii sunt vai de capu' lor - … duce, an de an, de unul singur, renumele Iernutului dincolo peste hotare, peste mări şi ţări.
Acest Ansamblu a fost în Grecia, în Turcia, prin Germania… deci, s-a tot plimbat prin turnee, în străinătate, în funcţie de manifestările la care a fost invitat. Mai trebuie spus şi faptul că în toate pelegrinările sale, Ansamblul avea cazarea şi masa asigurată de către organizatorii care îi invitau în străinătate.
În afara transportului...
Ce părere aveţi, dacă aflaţi amu că înaintea fiecărei plecări în străinătate a Ansamblului “Iernuţeana”, primarul Nicoară le-a cerut tuturor familiilor copiilor dansatori să achite câte 100-150 euro, pentru transport, pe motiv că nu sunt bani la buget şi deci, trebuia cumva  achitată motorina pentru drum?…
Ei bine... Un părinte care vrea binele copilului său, mai ales pe criza asta, dacă mai vrea şi ca copilul său să realizeze ceva în viaţă, plăteşte fără să ezite…
În realitate... lucrurile stăteau altfel căci Nicoară le-a luat banii familiilor copiilor dansatori, pe motiv că trebuie achitat drumul care în schimb, ATENŢIE... ERA DEJA  ACHITAT de către primărie, prin hotărâre de consiliu local.
Repet!… Drumul spre ţara care urma să fie vizitată, era achitat din banii primăriei!
Prin urmare, întrebarea noastră e următoarea; unde s-au dus banii oamenilor, primarule hoţoman? E adevărat că tu şi nevastă-ta, aţi fost în toate aceste plecări prin străinătăţuri, călătorind… GRATIS? Mai corect spus… pe banii copiilor Ansamblului “Iernuţeana”?...
Ruşine să vă fie!...
                             ................
Bârfa nr.2)...
No… de astă dată trebe să ne punem, musai, cenunşă în cap, căci se pare că am fost duşi de nas! Da… Se pare că ditamai redacţia de ziar, a fost dusă de nas. De  către cine? E simplu… De către un popă ortodox, pe nume Silviu Feher, care, se pare că a fost capul care a gândit să ne trimită bârfa legată de confratele său, părintele Buda Ioan, părintele care cică, conform bârfei primite la redacţie, ar fi umblat cu limba scoasă, după muieri focoase!
Ei bine, am verificat şi astfel am aflat că părintele Silviu Feher, e prieten bun cu Nicoară, „primarul cel gentleman dar şi tare hoţoman“ al Iernutului, şi că vrea
să întemeieze o nouă parohie ortodoxă în Iernut.
Problema e că lumea déjà bârfeşte pe seama lui,
căci popa Feher, în loc să se apuce de făcut o nouă biserică, s-a apucat şi şi-a făcut, din banii enoriaşilor şi din bani primiţi de la primărie, o ditamai căsoaia, ca să aibă şi el un acoperiş deasupra capului! Dar ce acoperiş, mamă, mamă!...
Ei bine… Amu n-o să-l întrebăm pe popa Feher, dacă ştie proverbul cu…”spune-ne cu cine te însoţeşti, ca să-ţi spunem cine eşti!”… şi deci, deocamdată nu ne interesează ce a făcut cu banii obţinuţi din lemnul primit drept cotă anuală, de la primărie, sau cu banii primiţi ca donaţie, de pe la alte personaje miloase, ci ne interesează doar ce naiba are cu părintele Buda Ioan. De ce încearcă să-i strice imaginea publică, folosindu-se de noi? Vrea cumva să pună mâna şi pe enoriaşii acestuia?...
Vom reveni imediat ce vom afla cum stau lucrurile cu aceşti doi slujitori ai Domnului. Promitem!
                                    ........................
Bârfa nr.3)...
Una din bârfele mai „sensibile” care circulă doar în anumite cercuri politice, iernuţene, spune limpede că fostu' primar Vasile Cornea, face pe dracu' în patru ca să rămână activ în viaţa politică, existând chiar şi posibilitatea să treacă în orice alt viitor partid de guvernământ care va câştiga viitoarele alegeri, (dacă PDL-ul va pierde Puterea!), ei bine… toate aceste demersuri, Cornea fiind pregătit să le facă, nu pentru că şi-ar dori ca în viitor să realizeze ceva pentru Iernut, ci… ATENŢIE… pentru  simplul  motiv că îi este o teamă morbidă să nu se afle despre unele dintre faptele penale, săvârşite pe vremea când era primar şi pe care încearcă să să le ţină cât mai departe de urechile DNA-ului…
Unul din aceste exemple penale, care îi stau astăzi pe suflet lu' Cornea, se pare că este şi modul ilegal prin care l-a ajutat pe Emil Şeulean, prietenul său, de pahar şi patron al  restaurantului „Coroana“, să intre în posesia a 2 hectare de teren intravilan, teren situat exact în buricul Iernutului şi pe care Cornea i l-a oferit lui Şeulean, după cum spun gurile rele, pe ceva bani de buzunar şi comisionul aferent, destinat buzunarelor primarului!
Penal… este şi faptul că afacerea s-a făcut fără nici o licitaţie publică!...
Mai mult chiar, ca să-l servească pe Şeulean, care, după cum se ştie în oraş, acum îi este dator vândut, Cornea a abuzat de funcţia de primar avută şi încălcând grosolan legea, a deposedat Biserica Catolică de acele 2 hectare de teren intravilan, pe care apoi, repetăm…. i le-a făcut cadou lui Şeulean.
Vom reveni cu noi şi noi amănunte, mai ales că nici Şeulean nu e tocmai uşă de biserică!…
NOTĂ:
(Ne-am interesat pentru Dvs şi am aflat că în caz de ilegalităţi flagrante, dacă DNA-uL şi Curtea de Conturi constată fraude făcute, chiar şi după ani de zile, urmează să se deschidă dosare penale împotriva vinovaţilor! Prin urmare, suntem tare curioşi să vedem ce mai rezervă viitorul!)
Redacţia
.................................................................................
Nota: 
Informaţiile din această rubrică trebuie luate sub beneficiu de inventar, ele făcând parte din categoria zvonurilor sau pamfletului. 
Luaţi-le ca atare!

DEBUT LITERAR!

Preda Oana Alexandra e născută într-o zi de 27 a lunii aprilie, anul 1991, are domiciliul în oraşul Iernut şi e studentă la drept în anul doi, la Facultatea de Ştiinţe Administrative, Economice şi Juridice „Petru Maior”.
După spusele Oanei, a scris multe poezii dar… prin mesaje telefonice! Hârtia de scris a păstrat foarte puţine poezii, mai mult pentru sufletul ei, din care azi, publicăm…

Mă plec ţie... şi îţi mulţumesc!

Mi-ai arătat mereu calea cea bună,
Mi-ai oferit siguranţă şi protecţie,
Atunci când monştrii şi sunete ale nopţii mă bântuiau!
O tânără fetiţă depinde de lucrurile acestea!
De la periatul dinţilor la periatul părului,
De la călătorii în medii noi la a-mi arăta,
Lucruri la care puteam visa şi spera!
Că într-o zi le voi reîntâlni şi regăsi!
Erai mereu acolo când priveam înapoi!
Ne adunai pe toţi, să fim ce trebuia să fim...
Familia fericită şi plină de iubire!
Trebuie să fi fost greu să le ţii aşa când,
Erai departe şi nu puteai face nimic!
Şi când nu puteam dormi noaptea,
Alungai întunericul şi frica cu iubire şi lumină,
Mă luai în braţe şi fruntea-mi sărutai!
Ca o larva într-un cocon mă îngrijeai,
Oare cât mai aveam de aşteptat,
Să devin ceea ce mereu am visat,
Îmi doream să lupt, să reusesc!
Îmi spuneai să nu-mi fac griji şi să aştept,
Îmi promiteai că aceea zi va veni, curând,
"Larva se va transforma în fluture şi va zbura!
Ia-ţi visele şi fă-le să devină realitate!"
Mereu am visat şi am aşteptat această zi,
Pentru asta m-ai crescut şi m-ai învăţat,
În curând va trebui să-mi desfac aripile,
Să ies din cocon şi să înfrunt viaţa!
Dar pentru tine tot o larvă voi rămâne...
Tot fetiţa ta, acelaşi copil cu ochii mari,
Cu vise, o mie, şi zâmbetul pe buze!
Acelaşi copil dar cu trup de adult!
La fel de visătoare cum o ştiai...
Fetiţa ta dulce şi neastâmpărată!
Mereu o să te iubesc, TATǍ!...

Femeile liberale au fost îngrijorate de sănătatea oamenilor!

Organizaţia femeilor liberale, condusă de către preşedinta Felicia Pop, sprijinită şi de către   Ogrean Daniel, membru al Partidului Liberal şi totodată, preşedinte al Clubului Sportiv Iernut, au desfăşurat în data de 14 octombrie 2011, o acţiune în faţa primăriei oraşului Iernut, menită să conştientizeze  populaţia asupra importanţei prevenţiei în sănătate.
              Acţiunea s-a desfăşurat cu cadre medicale şi s-au făcut determinări de glicemie şi tensiune, întrucât diabetul şi hipertensiunea sunt bolile cele mai frecvente.
              Totodată, OFL a urmărit să atragă atenţia factorilor de răspundere, asupra stării de sănătate a  populaţiei mureşene, şi asupra necesităţii alocării de fonduri pentru prevenţia în sănătate.Cu această ocazie s-a constatat că o pondere însemnată a populaţiei suferă de boli despre care nu avea cunoştinţă, şi ca atare, au fost luate măsuri de prevenţie şi tratare.
              Acţiunea femeilor liberale mureşene, a pornit de la deviza  „e mai uşor să previi, decât să tratezi”. Felicitări femeilor liberale pentru iniţiativa lor!
Dorin P.

Şi la Iernut a fost recensământul!

Recensământul populaţiei a început în Iernut, joi, data de 20.octombrie, şi s-a  desfăşurat până în data de 31.oct. 2011.
În data de 14.10, la Casa de Cultură a oraşului Iernut, a avut loc instructajul final privind recensământul  populaţiei. Au participat la şedinţă, pe lângă reprezentanţii Iernutului şi reprezentanţi ai comunelor învecinate Cuci, Ogra, Cucerdea, Căpuş şi ai satelor aparţinătoare acestor comune.
Instructajul pentru recensământul populaţiei a fost făcut de către domnul Matei Ioan, director de statistică.
În Iernut, au fost 42 de recenzori, dintre care 6 recenzori şefi, aceştia fiind Maria Ioana Roşca, Baghiu Aurelia, Grama Augustin, Marian Dana, Albu Gheorghe si Rus Adrian.
Dorin P.

Campionatul de fotbal în sală, “Gheorghe Ola”

Memorialul "Gheorghe Ola" este echivalentul unui campionat naţional de fotbal pentru copii, cu meciuri cu durata a 2 reprize a câte 20 de minute şi formaţii compuse din 6 jucători. Faza judeţeană a acestei competiţii, ediţia 2011 -2012 a fost organizată de Asociaţia Judeţeană de Fotbal, Mureş, pe diverse categorii de vârstă.
          Pentru cei care nu ştiu, Gheorghe Ola a fost fotbalist şi antrenor al Echipei naţionale de fotbal, a României iar acest campionat ce îi poartă numele, îi este dedicat.
În data de 22.10.2011, echipa de juniori a C.S. Iernut, antrenaţi de către Neluţu Sabău, au participat la faza judeţeană a campionatului,  unde au mai participat următoarele echipe: A.F.C. Unirea Ungheni,  A.C.S. Kinder Gg. de Mureş, F.C. Municipal Tg.Mureş,  C.S.S. Reghin, L.P.S. Tg. Mureş.
          Rezultatele echipei C.S. Iernut
A.F.C. Unirea Ungheni   - C.S. Iernut  →  1-2
A.C.S. Kinder Gg. de Mureş  - C.S. Iernut   →  5-0
F.C. Municipal Tg. Mureş - C.S. Iernut   →  1-2
În semifinale, s-au disputat două meciuri între C.S.S. Reghin- C.S. Iernut, unde echipa noastră s-a impus cu 2-1 şi A.C.S. Kinder Gg. de Mureş - L.P.S. Tg. Mureş.
         În finala mică, C.S.S. Reghin s-a impus categoric, cu 5-1 în faţa echipei L.P.S. Tg. Mureş iar în finala mare, A.C.S. Kinder  Gg. de Mureş a pierdut în faţa echipei C.S. Iernut, cu scorul de 0-1, astfel că C.S. Iernut şi-a adjudecat Cupa „Gheorghe Ola“.
         La acest campionat Iernuţan Darius a fost premiat, fiind considerat cel mai bun portar, iar Şuteu Rareş a fost golgheterul  echipei, marcând 5 goluri în poarta adversarilor.
         Lotul echipei a fost format din următorii jucători: Iernuţan Darius şi Cernea Dragoş, Iernuţan Mădălin, Şuteu Rareş, Şuteu Iulian, Popa Andy, Necula Rareş, Ţiţiu Ionuţ, Moldovan Claudiu, Chiper Leon, Şeulean Dragoş şi Tilincă Sebastian.
Dorin P.

Rezultatele Etapelor fotbalistice

În etapa cu numărul VI, echipa de fotbal A.S. Mureşul Cuci, pregătită de profesorul - antrenor Fodor Iosif, a jucat în deplasare la A.C.S. Miercurea Nirajului. Scorul a fost dezamăgitor pentru oaspeţi, care au pierdut cu scorul de 2-5, cu mai bine clasata A.C.S. Miercurea Nirajului. La echipa AS Mureşul Cuci, au jucat şi juniori de la noi, din Iernut, juniori din '97-́́́́́́́ '98, precum Serghiev Serioja, Călin Cătălin, Călugăr Alexandru, Călugăr Raul, Călbază Mădălin, Laslo Daniel din Sfântu Gheorghe iar din Cipău, Sîvu Dragoş, Cătană Vlad, Roiban Alin, Mărginean Florin, Mărginean Flaviu.
Pentru AS Mureşul Cuci, Călin Cătălin a marcat cele 2 goluri, fiind desemnat şi cel mai bun jucător al meciului.
În etapa cu numărul VII, avuta loc in data de 6/10/2011 ora 10, pe teren propriu, adică la Cuci, A.S. Mureşul Cuci a pierdut iar cu scorul de 3-1, cu echipa F.C. Municipal Tg.Mureş. Deşi scorul pe tabelă a fost deschis de către Mărginean Flaviu, la final de meci au avut de câştigat tot cei de la Municipal Tg.Mureş.
În etapa cu numărul VIII, din data de 23.11.2011 echipa antrenată de către Fodor Iosif, a întâlnit în deplasare, echipa L.P.S. Tg. Mureş şi s-a impus în faţa acestora cu scorul de 3-0 la masa verde deoarece L.P.S. Tg. Mureş a omis să îşi aducă doctori, acest lucru costându-i 3 puncte. Totuşi, ca să nu se vorbească că au câştigat pe nedrept, s-a disputat un meci amical în care Mureşul Cuci s-a impus cu scorul de 2-1.
                                   .....................
          În data de 22.10.2011 seniorii C.S. Iernut, preşedinte Ogrean Daniel, au disputat etapa cu numărul IX (nouă) din divizia D, în deplasare cu Voinţa Sărmaş, scorul final fiind de 1-1. Lotul CS Iernut a fost format din jucătorii Moldovan Adrian, Mîtcă Emil, Cilen Attila, Roca Cristian, Seuca Florin, Varga  Ovidiu, Fodor Iosif, Teban Ioan, Roman Ilie şi Mateiu Bogdan,  marcatorul golului care a fost schimbat în minutul 80' cu Musta Florin.
Rezerve au fost: Ilea Augustin, Balea Eusebio, Deteşan Vlad şi Trenchea Nicolaie, ei fiind antrenaţi şi pregătiţi de către antrenorul Mărginean Gheorghe.
                                       .................
Duminică, 23.10.2011 pe terenul din satul Cipău, echipa C.S. Iernut 2, (cu jucăori din Iernut şi Cipău), pregătită de  antrenorul Neluţu Sabău, a disputat un meci important împotriva echipei A.S.Ogra. Echipele s-au luptat pentru locul întâi în grupă. Înaintea meciului, C.S. Iernut 2, era cu trei puncte în avans, iar după minutul 51, când Popa Adrian a deschis scorul, toată lumea a crezut că echipa iernuţeană e invicibilă. Iernuţeanii nu au apucat însă să se bucure prea mult, căci în scurt timp au fost egalati. A urmat un real coşmar, căci în minutul 72 şi 81, oaspeţii au mai înscris două goluri, scorul final aparţinând celor care au muncit şi care şi-au dorit mai mult această victori;1-3 pentru A.S.Ogra.
În clasament conduce A.S.Ogra cu acelaşi număr de puncte ca şi echipa C.S. Iernut 2, dar cu un golaveraj mai bun.
Dorin P.

marți, 18 octombrie 2011

Ediţia nr 3 / (1-15 octombrie 2011)

Politica, bat-o vina!

Nu m-a atras foarte mult politica, dar când am avut ocazia, am studiat-o atentă, precum studiam în facultă.
Prin urmare, ajungi repede să realizezi că nu-ţi trebuie prea multă inteligenţă ca să înţelegi regulile de bază după care se călăuzeşte politica, pentru că aceste reguli, nu există. Punct. Există doar ambiţii personale, există relaţii interumane, există interese de grup sau personale şi atât. A… şi foarte multe promisiuni, ce vor rămâne veşnic neacoperite.
Dacă dai deoparte perdeaua de fum cu care încearcă să te învăluie un politician, atunci realizezi imediat că nu mai există nimic altceva decât dorinţa unui om, de a ajunge undeva. De a ajunge EL undeva, nu neapărat şi de a face EL ceva pentru TINE.
În Iernut, politica e pe cât de simplă, pe atât de sinuoasă. Sunt doar câteva tabere. Unele mai vechi, altele mai noi. Doar oamenii sunt mereu, cam aceiaşi. Iar aşteptări avem doar de la oameni.
Nu mă voi hazarda deloc să întrezăresc acum, un viitor primar al Iernutului. E vremelnic şi totodată, tardiv. Ce ştiu cu siguranţă e doar faptul că dacă noi ne vom face bine treaba, în final, vom descoperi şi persoana menită să conducă destinele acestui oraş şi cu siguranţă, ne vom bate pentru cel ales. Asta, în numele iernuţenilor.
Pe curând.
Magda M.M.

„După PSD, Cornea va trăda şi PDL-ul?“

Un alt interviu incendiar, cu Julien Tănase,
managerul ziarului


Reporter:
-Nu crezi că eşti dator iernuţenilor, cu nişte explicaţii? La modul în care sună titlul de pe copertă, s-ar spune că ţi s-a căşunat pe Cornea. Nu e prietenul tău? Ce s-a întâmplat?...

Julien T:
-Stai că o lămurim repede! Prieteni, prieteni dar... să nu se uite că el e o figură marcantă a unui partid politic, iar eu conduc un ziar care trebuie să informeze opinia publică în legătură cu noutăţile de interes public. No... dacă Vasile se află în mijlocul unor evenimente, importante ca ştire pentru comunitatea  iernuţeană, ce naiba pot face? Să tac? Păi... şi atunci cum rămâne cu informarea iernuţenilor?

Reporter:
-Presupun că aceste evenimente sunt importante, altfel...

Julien T:
-Nu importante, ci foarte importante! Nu greşesc deloc afirmând că în aceste zile, Vasile Cornea se va afla în faţa unor grele decizii pe care trebuie să le ia, decizii legate de cariera sa politică; mai precis, USL-ul din Mureş îl are „în cărţi”... (a se citi, în vedere!) pentru scaunul de primar din partea acestei alianţe politice. Da. Din informaţiile mele, Vasile Cornea a primit deja această propunere - e drept că la data publicării acestui material, propunerea era încă neoficială... - propunere care însă riscă să bulverseze scena politică iernuţeană, căci dă toate posibilele planuri ale unora sau altora, peste cap.
Să fiu totuşi mai explicit şi mai pe înţelesul tuturora!
Ei bine... În alianţa USL-ului din Mureş, (alianţă alcătuită din liberali şi pesedişti), au avut loc negocieri legate de candidaturile dorite de liberali sau de social-democraţi.
Astfel, s-a ajuns la un troc între liberalii conduşi de Dobre şi pesediştii lui Frătean; liberalii doresc să pună mâna pe scaunul de primar al Sighişoarei, căci Dăneşan, actualul primar pesedist şi-a pierdut susţinerea organizaţiei locale, iar la schimb, liberalii lui Dobre lasă din mână primăria din Iernut, pe care o predau pesediştiilor.
Mai clar spus, Nicoară şi liberalii săi hoţomani, din actuala conducere a primăriei, îşi pierd susţinerea politică de la Centru, iar la viitoarele alegeri de primar, la Iernut nu va mai candida Nicoară pentru postul de primar, căci USL-ul îl va sprijini pe candidatul PSD-ului iernuţean! Ori... organizaţia PSD şi cea liberală, de la Centru, nu vor să îl sprijine pe Bircea Rareş, actualul preşedinte al PSD-ului iernuţean, la alegerile pentru primăria Iernutului, căci se ştie că Bircea Rareş nu are nici mutră şi nici stofă de primar, ci îl vor pe... ai ghicit... Vasile Cornea!
Degeaba a făcut Bircea Rareş spume la gură, precum detergentu' şi i-a ameninţat pe cei din PSD-ul de la Centru că îşi va da demisia, că n-a impresionat pe nimeni. Ba, din contra; am aflat că pesediştii de la Centru i-au arătat uşa lui Bircea, dându-i clar de înţeles să citească ce scrie pe uşă... dar pe dinafară, reproşându-i şi că nevastă-sa e mult mai abilă în ale politichiei... fapt clar că înţelegerea între liberalii şi pesediştii  de la Centru, e deja semnată şi parafată. Asta... dacă nu se vor mai schimba  lucrurile, de-a lungul timpului, după cum dealtfel, mă şi aştept...
No... înţelegi amu de ce nu puteam ţine doar pentru mine aceste informaţii, legate de Cornea?

Reporter:
-Presupun că te va costa faptul că faci publice aceste informaţii!

Julien T:
-Nu mă vor costa ci chiar mă costă în acest moment, căci Vasile nu mai vrea să vorbească cu mine... Ei, în final o să îi treacă, căci lucrurile nu vor putea rămâne aşa. Va avea de-a face cu mine şi dacă acceptă să candideze pentru primărie, din partea USL-ului şi dacă va rămâne în umbra doctorului Simion, în PDL,  mai ales că acum, toţi aşteaptă să vadă ce mişcare va face Cornea! Care atenţie... Nu vrea să vorbească cu nimeni, nu doar cu mine! De parcă e la ciclu... Deh... Oricum, nu e asta o problemă, căci aşa sunt pensionarii ăştia. Mai mofturoşi...

Reporter:
-Cum adică? Păi şi PDL-ul ce spune? Doctorul Simion ce face? Ceilalţi membrii ai PDL-ului ce spun?...

Julien T:
-Păi, ce poate lumea să spună, dacă Cornea a intrat în silenţio stampa? Repet, Cornea nu vrea să spună nimic, iar dacă totuşi, e băgat în corzi, cu jumătate de gură şi evaziv, spune că nu va pleca din PDL. Chestia e că nu îl crede nimeni, atâta vreme cât nu se hotărăşte să vorbească deschis despre asta şi să spună limpede, dacă vrea sau ba, să dezerteze din PDL!
Faptul că Vasile Cornea tace ca „mutu lu' Korci“, vorba aia... înrăutăţeşte lucrurile în PDL, căci doctorul Simion se simte trădat, nu mai ştie ce să creadă şi deja a făcut o gafă... e drept, nu de nereparat dar... şi-a anunţat demisia din PDL şi deci, nu mai doreşte să candideze la anu', pentru scaunul de primar al Iernutului, ceea ce înseamnă că PDL-ul iernuţean se va duce iute, de râpă...

Reporter:
-Cum? Doctorul Simion şi-a dat demisia din PDL? Din cauza lui Cornea?

Julien T:
-Nu şi-a dat încă demisia din PDL, ci doar i-a anunţat pe Claudiu Maior şi pe prefectu' Marius Paşcan, că are nevoie de timp de gândire, în legătură cu candidatura sa, la viitoarele alegeri.
Dacă însă va renunţa, va pierde şi şefia PDL-ului, căci aşa se procedează. Ori... plecarea doctorului Simion din PDL va atrage şi plecarea altora, veniţi odată cu el în acest partid şi uite aşa, PDL-ul va ajunge pe butuci în Iernut, căci doar cu Romică Dâmbean şi alţi câţiva, sincer să fiu, nu cred că PDL-ul va supravieţui.


Reporter:
-Repet întrebarea; doctorul Simion vrea să plece din PDL din cauza lui Cornea? De ce îl interesează atât de mult ce va face Cornea? Îi este frică de el? Păi... dacă stăm să ne gândim bine, doctorul are şanse mult mai mari să-l bată pe Cornea în alegeri... la câte prostii a făcut Vasile. Sau... ai uitat de parcul fantomă din Iernut, marca Cornea? Ăla-i parc sau fostă sugativă de bani, a lui Cornea? Ce naiba... doar ienuţenii ştiu atâtea!


Julien T:
- Văd că eşti bine informată, însă... nu sări calu'! Uite vezi... de asta îmi place Afganistanu'! Că acolo, muierea tace dracu' din gură şi nu vorbeşte neîntrebată. Şi nici nu e atât de emancipată, că o bate bărbat'su cu pietre...


Reporter:
-Eu pot şi pleca, că treabă am, D-ne feri...


Julien T:
-Gata! Să facem pace... Şi eu m-am întrebat, de ce ar abandona lupta doctorul Simion, din cauza lui Vasile Cornea? Doar pentru că doctorul Simion e prea finuţ şi trăieşte cumva vreo falsă impresie că îi este dator lui Cornea? Hm... Greşită impresie, căci din câte ştiu, doctorul Simion nu îi este nicidecum dator lui Vasile. Ba, aş cuteza să spun că, din contra...
E drept că Vasile Cornea e mai hârşit în ale politicii iar alături de doctorul Simion, ar fi făcut o tabără cu mult mai bine pregătită să conducă primăria Iernutului, mai ales acum, cu atâtea posibilităţi de dezvoltare oferite de Uniunea Europeană, căci primăria aceasta are nevoie doar de creiere de oameni deştepţi şi inteligenţi şi capabili să atragă fonduri pentru dezvoltarea Iernutului.
Cu toate astea, în ultima perioadă s-au petrecut câteva evenimente asupra cărora doresc să păstrez momentan tăcerea, evenimente care mă îndreptăţesc să îi dau totalmente crezare doctorului Simion, care se simte, nu trădat de către Cornea ci...  mult mai grav... Înjunghiat pe la spate! Da... Acesta e cuvântul exact! Dar, repet... Acesta e un alt subiect asupra căruia voi reveni cu altă ocazie. Sau, poate niciodată...


Reporter:
-Dar... ce te face să crezi că Vasile Cornea va accepta totuşi să candideze la primărie, din partea USL-ului, atâta vreme cât a tot spus că el nu mai vrea să fie primar ci eventual, doar în  staff-ul unui alt primar? Ce te face să crezi că îl va trăda pe doctorul Simion şi implicit PDL-ul?


Julien T:
-E drept că poate fi totul, doar o furtună într-un pahar cu apă! Adică... nimic serios, dacă Cornea într-adevăr, refuză orice alte opţiuni şi rămâne alături de doctorul Simion. În ceea ce priveşte întrebarea ta, de ce ar accepta Vasile Cornea să candideze la primărie? Hm...
Păi, gândeşte-te că Vasile, cu toate că face cât de curând, matusalemica vârstă de 70 de ani, se ţine încă foarte bine. E însă pensionar şi deci, prea multe şanse nu mai are ca să fie implicat activ în viaţa social-politică a Iernutului, căci la Aquaserv nu va rămâne pe viaţă! Înţelegi? Şi atunci USL-ul a mizat pe dorinţa lui de a mai face câte ceva, atunci când s-au gândit la el.
În plus... trebuie să recunoaştem ceva; Cornea are totuşi o imagine bună în faţa iernuţenilor, pentru simplul motiv că în ultimii ani, Nicoară a făcut numai prostii, şi-a bătut joc de oameni şi de administraţie, iar acum, iernuţenii au un grad de comparaţie. La fel cum şi primarul Florea din Târgu-Mureş e comparat cu primarii unguri din trecut, care n-au făcut nimic pentru binele oraşului. Înţelegi? Florea nu e comparat cu cineva care ar putea face mai mult ca el, ci doar cu cei din trecut...
Aşa e şi cu Cornea şi Nicoară... doar că la Iernut, sunt şanse foarte mari ca viitorul primar să fie cu totul şi cu totul altă persoană, căci dacă e să fiu sincer până la capăt, nici cu Cornea  nu m-aş întrece în laude, vorbind de trecutul său, ca primar!
Nu vreau să mă hazardez şi nici nu e cazul să influenţez  lucrurile, căci abia am făcut primii paşi în tainele acestui oraş şi mă aştept să mai descopăr tot felul de ciudăţenii şi de coţcării... însă... dacă aş fi iernuţean şi mi-aş căuta viitorul primar, eu m-aş uita în direcţia doctorului Simion... sau a fostului consilier liberal, Vasile Mărginean... sau...
Dar mai bine mă opresc aici. Deocamdată!


Reporter:
-Văd că, de trei ediţii, cu toate că vorbeşti de viaţa politică a Iernutului, nu ai spus niciun cuvânt despre Simona Turcu şi PNG-ul lui Becali. Din câte am auzit, viceprimăriţa îşi face bine treaba şi cu toate astea, văd că nu apare nicăieri pe „tabla de şah”, pe care o priveşti când vorbeşti despre politica iernuţeană. De ce? Nu crezi că viceprimăriţa poate fi o piedică sau o piatră turnantă pentru vreo alianţă a USL-ului, a PDL-ului doctorului Simion sau a vreunui independent?...


Julien T:
-Sincer să fiu... categoric, nu! Azi, eu, personal, nu o mai consider pe Simona Turcu vreo piatră capabilă să răstoarne vreo căruţă. În primul rând, ea, în persoană, mi-a spus foarte categoric, că nu va mai candida la viitoarele alegeri locale! În nici o funcţie!...
E drept şi că nu o pot condamna dacă se va răzgândi, însă, asupra ei planează... hai să le spunem, nişte nori de ceaţă şi de furtună! Până când nu clarific ce este cu aceste, hai să le spun, intemperii... nu o pot lua în calcul pe Simona Turcu şi merg pe mâna ei, adică... crezând-o când afirmă că nu va mai candida!
E foarte posibil ca viceprimăriţa, fiind fată deşteaptă şi ştiind că dacă se va băga iar într-un răzbel politic, va fi verificată pe toate părţile, să prefere să se retragă discret de pe scena politică, decât să atragă atenţia asupra ei. E o variantă...


Reporter:
-Cum finalizăm materialul, căci cu toate că Vasile Cornea a intrat în silenţio stampa, din câte se cunoaşte acum şi va fi făcut public la sfârşitul acestei săptămâni, PSD-ul local şi liberalii locali nu au fost de acord cu alianţa, cu-atât mai puţin să se lase conduşi de către Vasile Cornea şi, se pare că vor merge separaţi în alegeri. Asta înseamnă că nu s-a mai ţinut cont deloc de Centru iar pesedistul Bircea va candida la primărie, contra liberalului Nicoară! Ce părere ai de întorsătura asta de lucruri?...


Julien T:
-Totul se petrece exact aşa cum afirm eu, când spun că în politică orice e posibil! Şi totuşi... Faptul că acum, liberalii şi pesediştii locali nu au vrut să asculte de sfatul celor de la Centru, sau faptul că Vasile Cornea nu este acum nominalizat să candideze din partea acestor formaţiuni, pentru mine nu înseamnă nimic! De ce? Simplu... Cornea va fi oricând o variantă demnă de luat în seamă, când lucrurile se vor mai limpezi. Nu degeaba unii dintre pesediştii de frunte şi câţiva liberali i-au pomenit numele, pentru o posibilă nominalizare. O să vezi...
Ca să fie însă totul cât mai incitant şi mai captivant, mi-aş dori să îl văd pe doctorul Simion candidând la primărie în fruntea PDL-ului, acompaniat şi de un grup de viitori consilieri locali, aleşi pe sprânceană şi după verificări riguroase şi avândul contracandidat tocmai pe Vasile Cornea, candidat al USL-ului. Ar fi exact o bătălie precum cea a lui Hector şi Ahile, din legenda Troiei! Doar că, în acest caz, Iernutul-Troia ar avea doar de câştigat dacă la final, primăria Iernut ar fi condusă de o mână de oameni inteligenţi şi repet, capabili să atragă fonduri europene pentru reconstrucţia şi dezvoltarea Iernutului.
Cum însă lucrurile nu se întâmplă după vrerea mea sau a cuiva anume... altcineva în afară de Cel de Sus... rămâne de văzut ce le va mai rezerva viitorul, iernuţenilor!
A consemnat Magda M.M. 

“Pe cine a mutat Nicoară & CO, în blocurile ANL?“...

În exclusivitate, ne-am hotărât să publicăm lista cu toate persoanele tinere, care au primit ... unii dintre ei, de-a moca, zicem noi... apartamente şi garsoane în blocul ANL nr 3, cel terminat de către firma lu Benţa senior. Înţelegem şi noi că deh,  ANL-ul e destinat drept locuinţă pentru un tânăr care vrea să-şi facă un viitor dar nu am înţeles exact căror tineri le este destinat să primească, repet, dea moca, un apartament sau un garson, gratis, de la statul român? Ălora care mai au sau altora care nu au nici un fel de acoperiş deasupra capului?
Ştim că există un punctaj şi niscaiva criterii după care tineretul primeşte aceste apartamente sau garsoniere, şi probabil că aceste criterii au fost, în general, respectate.
Problema e alta: e moral să primească locuinţă un tânăr de vreo 20  şi ceva de ani, necăsătorit şi fără vreun căpătîi şi care are nevoie de o garsonieră, doar ca să aibă şi el unde să ducă vreo fufă, că deh, în căpiţele de fân nu mai ţine, că vine frigul?
E moral ca un asemenea tânăr să primească locuinţă, atunci când încă are camera sa, de locuit, în sânul familiei sale?
E moral ca un asemenea tânăr, să primească locuinţă, în faţa unei familii de tineri, căsătoriţi şi care au şi copil dar care au avut ghinionul să nu se înscrie pe nişte liste atunci când cineva a dat în şoaptă, un scurt ok?...
Deocamdată, ne ferim să mai facem vreun comentariu. Publicăm lista completă, cu toţi cei care s-au mutat în blocul ANL, cel nou şi aşteptăm reacţiile cititorilor noştri. Dacă totul e ok, atunci rămâne ok. Dacă nu... aşteptăm să vedem ce reacţii vor avea iernuţenii. Şi atunci, ne punem pe pus întrebări deranjante!
Dragoş M.
........................................
Persoanele care au primit repartiţie 
în blocul ANL nr 3

1)-Moldovan Monica Maria
2)-Marcu Cosmina Maria
3)-Botoser Roberto Maradona
4)-Velcherean Mihai
5)-Bercea Tanase
6)-Voda Simion
7)-Sand Alina
8)-Rotar Ovidiu
9)-Cioca Emil
10)-Dragan Victoria Elena
11)-Licurici Angela
12)-Hang Nicusor
13)-Lenar IOana Veronica
14)-Hang Alexandra Cosmina
15)-Chiorean IOan – Augustin
16)-Nita Ana-Maria
17)-Nanu Cosmin
18)-Szigethy Lucian Valentin
19)-Joldes Nicolae
20)-Bordi Florin
21)-Frîncu Virgil Octavian
22)-Stef Valentin
23)-Stef Ciprian
24)-Oroian Mariana
25)-Mester Imre
26)-Albu Corina
27)-Precup Paul
28)-Pop Judit
29)-Pop Vasile
30)-Daraban Aurel
31)-Varga Eniko
32)-Bungardean Melinda
33)-Moldovan Simona Emilia
34)-Hamar Antoaneta
35)-Boar Gheorghe Daniel
36)-Smarcea Florin
37)-Gurghian Andra
38)-Bukosi Lucia
39)-Nemes Ionut
40)-Marcu Ana Maria
41)-Dabacan Daniel
42)-Fagarasi Zoltan
43)-Necula Dorel
44)-Popa Angela
45)-Ferenz Ana
46)-Lacatus Sorin
…………………………………
NOTĂ:
Din informaţiile noastre, se pare că au mai rămas 3 apartamente goale pe care primăria intenţionează să le ofere familiilor înscrise pe liste şi care ar urma la rând. Rămâne dară de văzut!

Gura străzii!

Nota: 
Informaţiile din această rubrică trebuie luate sub beneficiu de inventar, ele făcând parte din categoria zvonurilor sau pamfletului. Luaţi-le ca atare!
....................................................
-O bârfă care circulă prin Termo şi asupra căreia ne-am aplecat imediat atenţia, spune că Călianu... (şi nu, nu este deloc cacofonie!) directorul cel cocoşat şi gata la orice oră să mai pupe câte-un hemoroid de şef, dacă aşa consideră 'mnealui, că îşi păzeşte scaunu', ei bine, Călianu se pare că se află în tandreţuri cu madam Mona Vlasa, contabila de la Termo care se îmbracă precum o vampă pusă pe agăţat tirişti pe centura Iernutului. Mai mult chiar, Călianu a cerut să aibă şi el acces la duşurile directorale, care au fost plasate cu acces doar pentru conducere, nu de alta dar probabil ca să nu ajungă acasă cu urme de păr pubian, ruj, farduri şi alte alea, marca Mona Vlasa.
Bineânţeles că totul e doar o bârfă ce circulă printre zidurile de la Termo, însă madam Mona Vlasa profită din plin de o conjuctură astrologică favorabilă - o fi fecioara în poziţia capră - căci doar aşa se poate explica cum de soţul ei, musiu Vlasa a şi fost numit recent, fără nici un concurs sau vreo altă probă, taman şef cu aprovizionarea. Deh... să mai spună careva că e păcat să nu se profite de astre?
................................................................
-O altă bârfă ce circulă prin primăria iernuţeană, spune că de fapt, concursul organizat pentru ocuparea unui post de inspector, ce urmează să aibă loc cât de curând, ar fi destinat doamnei Păun, care trebuie să ajungă funcţionară publică, cu acte în regulă. Cum actualmente e doar consiliera lu' Nicoară, primaru' cel hoţoman, cu aere de gentleman, toată suflarea primăriei aşteaptă ca minunea să se împlinească. Bîrfele mai spun şi că apoi îi va veni rândul celuilalt consilier personal al lu' Nicoară, pe nume Maşca, ce trebuie să ajungă funcţionar cu acte în regulă, până la debarcarea primarului hoţoman/gentleman.
................................................................
-O altă bârfă ce circulă prin târg, vorbeşte despre iubirile unui popă ortodox, pe nume Buda Ioan. Şi acest popă, e atât de iubăreţ, că le iubeşte pe mai toate credincioasele ceva mai răsărite de 15 ani... Ba, le mai şi oferă diverse cadouri, şi le invită la câte un suc şi-o gogoaşă cu smântână. Cert e că din cauza uneia dintre iubitele sale, o fătucă pe nume... Lorena, şi care ar fi fata administratorului de cimitir, bietul popă a fost luat la rost de către coana preoteasa, care l-a făcut cu ou şi cu oţeţ, taman în casa Domnului. Rămâne să aflăm dacă sângele popii s-a mai ostoit, ori ba! Deh... 
(Redacţia)

DEBUT LITERAR

Sand Ionel este născut în ziua de 8 a lunii august, anul 1963, în satul Oarba de Mureş, oraşul Iernut. Este căsătorit, tatăl a trei fete şi lucrează ca mecanic de întreţinere la Staţia de Cercetare Iernut.
Este absolvent al Liceului Agro-Industrial Iernut, promoţia 1981 iar prima poezie a scris-o în anul 1996 şi a intitulat-o, „La Alba-Iulia în Cetate”, după ea urmând şi altele: „La Oarba de Mureş”, „Odă” , „Clopotul Unirii”, „Unirea”, „Azi e zi de Sărbătoare”, „Omuleţul de zăpadă”, etc.

La Oarba de Mureş

Pe dealul comenzii
La cota patru sute,
Cădeau românii noştri
Ca turcii pe redute.

În iureşul luptei
Ce se da de zor,
Cădeau căpitanii
Cu soldaţii lor.

Mureşul ce astăzi
Curge liniştit,
Era plin atuncea
De morţi şi răniţi.

Dară deodată
Buciumul răsună,
Victoria-i a noastră
Şi pacea-i stăpână.

Şi... au dănţuit şi pensionarii iernuţeni!

Se ştie că sărbătorirea Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, a devenit o tradiţie pentru organizaţiile de pensionari din ţara noastră.
Doamna Costea Maria este preşedinta Sindicatului Pensionarilor din Iernut, iar pentru distinsa doamnă, sindicatul este o a doua familie căruia i-a dedicat peste 5 ani din viaţa sa.
La începutul lunii septembrie, în atmosfera de sărbătoare a unui local din central Iernutului, a avut loc o masă festivă, dedicată sărbătoririi pensionarilor iernuţeni, la care a participat  şi prefectul judeţului, Marius Paşcan, originar de prin aceste locuri.
Ca în fiecare an, Sindicatul Pensionarilor a fost sprijinit de către familia consilierului local, Dîmbean Remus, care, prin bunătatea lor şi cu sprijinul şi altor patroni din Iernut, au reuşit să facă posibilă această masă festivă.
Pensionarii s-au simtit minunat şi au avut o masă pe cinste, urmată şi de un desert. În tot acest timp, s-au distrat de minune încercând sa uite de vârsta pe care o au, părând nişte adolescenţi plini de viaţă. S-a organizat şi o tombolă, unde fiecare pensionar a avut de câştigat lucruri confecţionate de ei, precum şosetele de lâna, feţe de masă, baticuri, şorţuri de bucătărie, etc.
Doamna Moldovan Domnica s-a deghizat în ţigancă şi cu dansurile ei ţigăneşti, ia ridicat la dans pe majoritatea pensionarilor. Ba, ia ghicit şi viitorul în alegeri domnului Dîmbean Remus, dar spre dezamăgirea celor prezenţi, nu ia dezvăluit şi ce anume  a văzut în palma consilierului.
La final, pensionarii au fost foarte încântaţi şi mulţumiţi, părăsind cu regret restaurantul şi spunând, oftând; “de-ar fi aşa, măcar o dată pe lună!”
De menţionat ar mai fi că Sindicatul Pensonarilor din Iernut, organizează în fiecare an, pentru membrii săi din Iernut (433 de membrii) şi din satele aparţinătoare (Deag, 10 membri, Lechinţa, 12 membrii, Cipău, 22 membri, Şeulia de Mureş, 4 membri, Sfântu Gheorghe, 2 membri şi Sălcud, 1 membru) acţiuni de ajutorare materială a celor mai nevoiaşi dintre membrii pensionari aflaţi în evidenţa sindicatului, excursii la monumente istorice şi alte activităţi culturale recreative, în cluburi şi altele.
Dorin Precup